Cursuri individuale
Cursurile individuale se organizează cu unul sau mai mulţi participanţi, în funcţie de solicitari. Diferenţa faţă de cursurile de grup este ca atenţia este concentrată exclusiv pe un număar mai mic de cursanţi, practicile sunt exersate mult mai mult timp iar cursul este adaptat în funcţie de abilitaţile si cunoştiinţele individuale. Cursurile private pot fi atât pentru începători cât şi pentru avansaţi, in acest ultim caz insistându-se cu precădere pe noţiunile şi deprinderile care au nevoie de aprofundare, în funcţie de cursant
Preţuri
Preţul diferă în funcţie de nivelul de pregătire al cursantului. Numărul maxim de cursanţi este de 4. În funcţie de numărul de ore rezervate şi de grup se pot da discounturi suplimentare.
Lecţii private începători
€150/ 8 ore
Lecţii private avansaţi
€200/ 8h
De ce să ne alegi pe noi?
Unii prefera modlul de învățare unu la unu, fie ca se inhibă în grup sau poate că își doreșește canalizarea întregii atenții a lectorului asupra sa. Ritmul de învățare și metodele sunt particulare pentru fiecare student, rezultatele fiind mai ușor cuantizabile si observabile într-un astfel de proces. Desigur lipsește spiritul de echipa care poate fi suplinit ușor de către lector
Interesat de cursurile noastre?
Trimite-ne un mail sau rezervă deja cu butonul de mai jos.