Intrebare la radio San Giorgio: Care e deosebirea dintre o barca si o masina?

Majoritatea celor care incep un curs de navigatie asociaza – normal dealtfel – condusul unei barci cu cea mai apropiata experienta pe un vehicul, si anume sofatul. Si, mai ales cei cu multi kilometri sub centura, au de luptat serios cu deprinderile respective. Dau un singur exemplu: Ce face un sofer cand vrea sa plece cu barca de la cheu? Invarte volanul spre stanga si baga in viteza. Rezultatul? Va zgaria coltul barcii din pupa tribord sau chiar motorul.

Hai sa vorbim despre aspectele mai relevante.

1. Directia. La masina, virarea se face prin actionarea rotilor directoare (din fata). La barca, elementul care schimba directia este carma (mai precis pana carmei sau safranul), care e in spate (pupa). Cu totii ne-am blocat prin supermarketuri din cauza ca rotile directoare ale carutului de cumparaturi sunt in spate si, ca la barca, actiunea care determina virajul trebuie inceputa semnificativ mai inainte decat la masina. In schimb raza de virare e mult mai mica – motiv pentru care vehicule cu roti directoare in spate se folosesc in spatii inguste si intortocheate, cum ar fi motostivuitoarele si chiar carucioarele amintite. Mai mult, cand rotile directoare sunt in fata, virarea se face prin deplasarea partii din fata a vehiculului, pe cand la un carucior de cumparaturi sau barca, se deplaseaza partea din spate. Diferenta dintre ele e faptul ca, la carucior avem doua roti in fata care nu se rotesc, pe cand barca se invarte aproximativ in jurul centrului sau (de greutate) atunci cand motorul este pe centru. Si atunci de ce nu se fac masini la care, atunci cand dam de volan stanga, sa vireze rotile din fata la stanga si cele din spate la dreapta? Simplu, fiindca n-am putea sa plecam dintr-o parcare laterala de langa o bordura decat trecand peste ea cu rotile din spate. Sigur, mersul pe jos prin oras ar fi mult mai amuzant, basca ar capata un plus de sportivitate. 

1. Frana. Daca consideratiile din paragraful de mai sus ne-au adus aminte de fizica din liceu si ni s-a zbarlit parul de pe ceafa ca la lup, aici lucrurile sunt mai simple: Barca n-are frana. Ceea ce e greu de inghitit la primul contact cu aceasta constatare. La curs, in acel moment se lasa o tacere ostila, intrerupta de cineva mai curajos cu intrebarea “Atunci cum oprim?”. Raspunsul “cuplezi motorul pe inapoi si accelerezi un pic”, care, desi e usor nerelevant, e unicul care le face elevilor sa le vina inima la loc ca sa poti continua cursul. De ce spun ca nu e chiar relevant? Fiindca, atunci cand mergi cu barca, pur si simplu nu pui frana. Incetinesti sau opresti atunci cand reduci sau stopezi propulsia (folosind acceleratia motorului sau orientarea velelor). Si, daca pe mare nu pare mare scofala, la acostari pare usor de zis, dar complicat de facut. E ca si cum, venind acasa cu o masina fara frane, am scoate-o din viteza cu doua strazi mai inainte, urmand sa dam ultimul colt fix cu 4.27 km la ora, astfel ca masina sa se tarasca pana la locul de parcare, unde sa intepeneasca fix intre linii, nezgariind BMW-ul vecinului. Numai ca, atunci cand o masina e scoasa din viteza, incetineste mult mai lent decat o barca, unde frecarea cu apa e mult mai mare. Unii dintre noi s-au jucat in copilarie jocuri de genul cine arunca penarul mai aproape de un cerc in care se aflau surprize de guma sau capace de  bere, sau cine arunca o moneda mai aproape de un perete. Acolo era fix acelasi lucru, trebuia sa imprimi o viteza initiala astfel incat frecarea cu podeaua sa opreasca respectivul penar sau moneda in locul dorit. Si nu parea complicat, dupa un pic de exercitiu, castigai sau pierdeai la diferenta de cativa centimetri. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca, la o acostare, esti la carma, putand sa controlezi directia, sa bagi in viteza un pic daca te duci prea incet sau chiar sa pui masina inapoi daca ai luat-o prea repede, deci nu e chiar atat de complicat cum ne sperie reflexele noastra de automobilisti. Sigur ca mai trebuie luate in consideratie si curentul (tocmai de asta se acosteaza spre amonte, ca decelerarea sa fie ajutata), si vantul (relevant chiar si la o salupa sau barca cu motor), care par sa complice problema – si intr-adevar cand esti la inceput e greu sa compui cele trei forte, dar, pe masura ce capeti experienta, constati ca tocmai curentul si vantul te ajuta in multe cazuri (si, in cazul velierelor fara motor, sunt indispensabile). Trebuie doar sa iti imaginezi cum scoti barca din viteza la distanta pe care o estimezi ca e cea de franare, mai adaugi/scazi un pic daca ai curent/vant din fata/spate, si te pozitionezi mai in lateral daca ai vant/curent din travers. In cazul in care ai calculat corect, barca va acosta fix unde vrei, fara sa mai atingi nimic. In caz contrar, mai corectezi din motor si carma. Intotdeauna e mai bine sa subapreciezi, astfel incat sa te mai ajuti cu motorul ca sa inaintezi, decat sa supraapreciezi, trebuind sa corectezi prin punerea masinii inapoi, unde va aparea un efect (de roata), care va muta pupa in lateral, incurcand lucrurile.

1. Presiunea psihica. Niciunul dintre noi nu uita traumele de pe vremea cand eram soferi incepatori si in fiecare moment cineva ne atragea atentia (de obicei intr-un mod prea putin delicat) ca ar fi trebuit sa schimbam viteza, sa ne incadram pe o anumita banda si asa mai departe. Mai ales in parcare, locul in care se etaleaza muschii comunitatii locale, a rata o manevra e ceva mai putin decat o infractiune, pedepsita cu ironii, remarci cel putin indecente, asta in cazul fericit in care nu blochezii un sir de masini care claxoneaza isteric. Prin definitie, oamenii apelor sunt relaxati. Nimeni nu se uita la tine cat de priceput esti la acostari, ci singura lor grija e sa nu le zgarii barca. Drept pentru care n-ai decat sa reiei de zece ori manevra, ca nimeni nu va face consideratii despre culoarea parului tau. Dimpotriva, barcagiii te vor aprecia. Si daca se aduna la cheu un grup de gura-casca, gandeste-te ca pentru ei esti un zeu, pentru a carui bunavointa (adica sansa sa apuce parama aruncata de tine) merita sa astepti oricat. Chiar daca vreunul din ei se apuca sa iti dea indicatii, fie ca e vreun pescar local, fie ca a avut vreun unchi care a facut armata la pontonieri, ignora-l. Daca vei zgaria barca ta sau a altora nu-l vei vedea ca vine la tine cu portofelul in mana, ci vei admira o dara de praf in urma lui. 

Mai ales in locurile apropiate de orase mari, destinatii populare de weekend, intalnesc persoane care acosteaza in forta, demonstreaza o indemanare de invidiat si o relaxare olimpiana. Mie nu-mi ies intotdeauna acostarile, s-a mai intamplat sa zgarii barca, cateodata nu stiu ce manevra e mai potrivita, stau la discutii ore intregi cu altii despre ce e mai bine sa faci intr-o anumita situatie (fara sa ajungem neaparat la o concluzie). Dupa o manevra mai spectaculoasa, raman cu gura cascata, ma scarpin in barba si ma intreb – oare sunt oameni sau au venit de pe alta planeta?

Se spune că atunci cand ai o barca mare poţi lovi tare, cu o barcă mică loveşti mai încet.